Străin in Sarajevo (Bosnia Herţegovina – partea 2)

Ce senzaţie paradoxală să te trezeşti singur într-un oraş în care ai ajuns pentru prima dată, dintr-o ţară străină, care nu se numeşte Românica. Să nu ştii pe nimeni acolo, să fi pregătit de toamnă şi tu să fi dat peste iarnă în toată regula şi să-ţi dai seama că în cazul unei probleme nu ai de fapt pe cine suna acolo. Bine, aveam la mine numărul de telefon de la Ambasada României la Sarajevo, dar la cum am aflat că răspund cei de la ambasade la solicitările românilor, opţiunea era pe ultimul loc. Singurele date de contact pe care le aveam erau de la organizatorii expoziţiei la care urma să particip, o adresă şi numele unei persoane pe care nu o mai văzusem niciodată.

Prima mea impresie la Sarajevo a fost că am ajuns în munţi. Lucru logic de altfel, pentru că dacă oraşul era la altitudinea Bărăganului, probabil că nu se organiza acolo Olimpiada de Iarnă din 1984. Am verificat ulterior la cel mai bun prieten al omului, Gugăl, şi am aflat că Sarajevo se situează la aceeaşi înălţime cu Braşovul, 5-600 de metri. Este foarte cool să ai capitala în munţi, dacă vrei să schiezi într-o zi, pleci mai devreme de la serviciu şi faci o tură pe pârtia olimpică. Situat într-o depresiune, înconjurat de munţi, Sarajevo te întâmpină cu un plăcut miros de lemn ars, ca iarna la noi în zonele cu case vechi, semn că oraşul este încălzit cu lemne, ca pe vremuri. Exact ca la munte la noi, totul aminteşte de iarnă: frig pătrunzător seara, ceaţă în fiecare dimineaţă şi zăpadă pe jos.

Vedere de la fereastra in Hotelul Holiday Inn in Sarajevo1
Vedere spre munţi, din zona semi-centrală a oraşului. Clădirile în Sarajevo sunt mai înalte, datorită riscului seismic scăzut (fotografie realizată din Hotelul Holiday Inn)
Strada in trepte in Sarajevo
Stradă în trepte, spre zona înaltă a oraşului.
Dupa-amiaza in Sarajevo1
Se construieşte şi în Sarajevo, dar mai puţin ca în Bucureşti.

Dar să revenim la momentul aterizării în Bosnia Herţegovina. Continuă lectura

Cum am devenit bosniac pentru sase zile (Bosnia Hertegovina – partea 1)

Am aflat aproape in ultima clipa de faptul ca trebuie sa plec in Bosnia-Hertegovina. Targul de calculatoare la care am fost trimis sa particip incepea marti si eu am fost anuntat ca voi merge abia joi dupa-masa, cu 5 zile inainte. Bineinteles ca nu puteam sa plec fix in ziua de inceput a targului, aveam nevoie de minim o zi inainte, ca sa pot sa pregatesc standul la expozitia INFO 2007. Pana la urma am gasit bilet de avion pe ruta Bucuresti – Sarajevo, dar la pret de bilet de America, 500 de euro dus-intors. Aveam de ales intre doua rute: una prin Budapesta si alta prin Viena. Poate sunteti curiosi de ce nu exista cursa directa pana in capitala Bosniei? Cu ocazia asta am aflat si eu raspunsul: Romania a avut astfel de curse cu toate capitalele din fosta Republica Iugoslavia, dar ca si celelalte firme le-a desfiintat in timpul razboiului. In timp ce restul operatorilor de transport aerian le-au reluat dupa razboi, Romania nu are in momentul acesta nicio cursa nici catre Belgrad, Ljubliana, Zagreb sau Sarajevo. Poate ca la noi nu se stie inca de terminarea razboiului… Aveam de ales daca sa fac escala in Viena sau la Budapesta. Am ales cea de-a doua varianta. Desi puteam sa stau cateva ore in capitala Austriei, m-am interesat si am aflat ca nu am timp sa vizitez nimic. Tramvaiul din aeroport si pana in centru face minim 50 de minute, asa ca pierdeam mai mult timp pe drum.

Acesta a fost primul meu drum in Bosnia. In afara de ce stie toata lumea: ca Sarajevo este capitala, ca Emir Kusturica si Goran Bregovic s-au nascut acolo, ca a gazduit Olimpiada de iarna din 1984 si ca a trecut printr-un razboi de cativa ani – altceva nu stiam. Continuă lectura