Cum am devenit bosniac pentru sase zile (Bosnia Hertegovina – partea 1)

Am aflat aproape in ultima clipa de faptul ca trebuie sa plec in Bosnia-Hertegovina. Targul de calculatoare la care am fost trimis sa particip incepea marti si eu am fost anuntat ca voi merge abia joi dupa-masa, cu 5 zile inainte. Bineinteles ca nu puteam sa plec fix in ziua de inceput a targului, aveam nevoie de minim o zi inainte, ca sa pot sa pregatesc standul la expozitia INFO 2007. Pana la urma am gasit bilet de avion pe ruta Bucuresti – Sarajevo, dar la pret de bilet de America, 500 de euro dus-intors. Aveam de ales intre doua rute: una prin Budapesta si alta prin Viena. Poate sunteti curiosi de ce nu exista cursa directa pana in capitala Bosniei? Cu ocazia asta am aflat si eu raspunsul: Romania a avut astfel de curse cu toate capitalele din fosta Republica Iugoslavia, dar ca si celelalte firme le-a desfiintat in timpul razboiului. In timp ce restul operatorilor de transport aerian le-au reluat dupa razboi, Romania nu are in momentul acesta nicio cursa nici catre Belgrad, Ljubliana, Zagreb sau Sarajevo. Poate ca la noi nu se stie inca de terminarea razboiului… Aveam de ales daca sa fac escala in Viena sau la Budapesta. Am ales cea de-a doua varianta. Desi puteam sa stau cateva ore in capitala Austriei, m-am interesat si am aflat ca nu am timp sa vizitez nimic. Tramvaiul din aeroport si pana in centru face minim 50 de minute, asa ca pierdeam mai mult timp pe drum.

Acesta a fost primul meu drum in Bosnia. In afara de ce stie toata lumea: ca Sarajevo este capitala, ca Emir Kusturica si Goran Bregovic s-au nascut acolo, ca a gazduit Olimpiada de iarna din 1984 si ca a trecut printr-un razboi de cativa ani – altceva nu stiam. Informatii bune am gasit, cum era de asteptat, pe Internet. Pentru ca urma sa stau acolo sase zile, m-am gandit sa caut si in librariile de la noi un ghid turistic sau o carte despre aceasta tara: din pacate nu exista asemenea publicatii la noi, nici in romana si nici in engleza. In ghidurile generale despre Europa sau despre Balcani, unde sunt prezentate toate orasele importante, Sarajevo pur si simplu nu exista. Sunt doar doua tari in situatia aceasta: Bosnia si Albania, restul au macar cateva pagini de prezentare. Iar pe Internet informatiile veneau din surse locale, pentru ca nu exista prea multe recenzii ale strainilor care au vizitat aceasta tara. Si la agentia de bilete, si la banca si peste tot, oamenii s-au mirat ce caut la Sarajevo, nu puteam sa-mi aleg o tara mai prietenoasa?!

Pana la urma am rezervat si hotelul, 107 euro pe noapte la patru stele, cu mic dejun si toate taxele incluse, intr-o zona destul de centrala. Nu stiam nimic despre el, dar faptul ca face parte din reteaua Holiday Inn reprezenta o garantie cat-de-cat.

Am decolat luni de dimineata de pe aeroportul Otopeni spre Sarajevo via Budapesta. Din ce mi-am dat seama in Ungaria, eram singurul roman din avion care mergea spre Bosnia-Hertegovina. Am ramas uimit cat de multi pasageri s-au urcat de la Budapesta, pana la urma au trebuit sa inlocuiasca avionul si sa aduca unul mai mare, pentru ca nu incapeam toti.

Pe drum nu m-am plictisit deloc, ba chiar am avut atmosfera. Langa mine in avion au stat un irlandez la vreo 50 de ani, ras in cap, mic de statura si plin de muschi, care citea din Muscular Development si o nemtoaica blonda, putin peste 30 de ani. Irlandezul era foarte prietenos si vorbaret, de cand s-a asezat a incercat sa se bage in seama cu noi. Face parte din cei 2500 de soldati ai Uniunii Europene, trimisi in misiune de pace in Bosnia (dupa ce americanii s-au retras pentru ca, totusi, prin Balcani nu prea gasesti petrol). Am aflat imediat ca il cheama Willie si ca lucreaza ca paramedic in armata irlandeza sub pavilion EUFOR. Acum tine cursuri de instruire localnicilor, asa ca are un defect profesional si vorbeste foarte mult. Nemtoaica este actrita, venise cu un teatru ambulant la festivalul de teatru alternativ din Sarajevo. El castiga 5600 de euro pe luna, bani in mana, ea doar 1700. Eu am considerat ca nu e cazul sa le spun cat fac pe luna aici. De la Willie, care mi-a aratat si legitimatia EUFOR, am aflat ca americanii s-au retras, ca si fortele NATO au plecat din Bosnia si ca vor ramane doar europenii, inclusiv romanii. Daca s-ar retrage si trupele UE, atunci musulmanii si sarbii s-ar lua in secunda doi la bataie, a mai adaugat el. Dar despre poporul bosniac avea doar cuvinte de lauda, ceea ce m-a bucurat foarte mult, pentru ca nu stiam unde o sa nimeresc.

Irlandezul Willie, soldat calit in Bosnia, Beirut, Eritreea si alte locuri unde luptase, a fost lasat cu gura cascata de nemtoaica, dupe ce l-a intrebat direct ce face in baza din Sarajevo fara sex si daca si-o trag intre ei soldatii pe acolo, indiferent de sex. La o asemenea intrebare nu a putut sa raspunda decat „nu”, sa se inroseasca, sa arate poze cu nevasta de acasa si sa schimbe subiectul. Mi-a marturisit mai tarziu ca el nu ar fi putut sa intrebe asa ceva si ca irlandezii, spre deosebire de germani, sunt mult mai cuminti si mai potoliti in ceea ce priveste sexul. Nemtoaica si-a continuat intrebarile in acelasi stil si a vrut sa stie „cum se face ca o tara ca Romania, care da Germaniei multi tineri specialisti foarte bine pregatiti, cu o populatie atat de inteligenta si ambitioasa, inca ii mai persecuta pe homosexuali”. Nu am vrut sa ma bag in discutii cu ea si i-am raspuns doar ca statul roman nu le face nimic homosexualilor si ca au destule drepturi si la noi. Si apropo de imaginea romanilor, Willie a spus ca soldatii nostri sunt niste colegi extraordinari si oameni deosebiti.

Si ca sa vedeti ce inseamna globalizarea, ambii colegi de drum tocmai citisera si fusesera impresionati de aceeasi carte, pe care mi-au recomandat-o si mie: The Power of Now, de Eckhart Tolle. Am studiat ulterior, este vorba de un volum de tipul „ai incredere in tine, sapte pasi sa gasesti fericirea in interior”, pe care eu nu il gust deloc, asa ca nu le voi urma sfatul si nu o sa il citesc.

M-am despartit de cei doi la aeroport in relatii foarte bune. Willie a fost impresionat ca stiu destul de multe despre istoria si geografia Irlandei, ca am auzit si de orasul Cork, de unde este el, asa ca mi-a lasat numarul de mobil, spunandu-mi sa-l deranjez pentru orice problema intampin in Bosnia. Mi-a subliniat inca o data ca Sarajevo este un oras foarte prietenos, in care ma voi simti foarte bine si apoi am iesit din aeroport. Acolo am avut o prima surpriza: orasul era acoperit de zapada, inca din luna octombrie.

Pod in Sarajevo peste raul Miljacka

8 gânduri despre „Cum am devenit bosniac pentru sase zile (Bosnia Hertegovina – partea 1)

  1. Străin in Sarajevo (Bosnia Herţegovina – partea 2) « Brand Identity. With Allen.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s