La cutie

Probabil v-ati dat seama din absenta mea indelungata cu nu mai am timp sa scriu pe blog. Imi pare rau, pentru ca am legat multe discutii interesante cu oamenii de aici. Nu am mai scris nimic pentru ca nu stiam ce sa fac: sa continui sa scriu pe blog, sa il sterg de tot, sa il mut etc. Pana la urma am ales varianta urmatoare: blogul a intrat in conservare si anunt acum oficial acest lucru. Las materialele scrise deje online din doua motive: poate doreste cineva sa le citeasca sau poate voi reveni candva. De la ultimul post si pana acum mi-am schimbat locul de munca si imi este foarte greu sa mai gasesc timpul necesar sa scriu.
Pana la o posibila reintoarcere, toate cele bune.
A

Străin in Sarajevo (Bosnia Herţegovina – partea 2)

Ce senzaţie paradoxală să te trezeşti singur într-un oraş în care ai ajuns pentru prima dată, dintr-o ţară străină, care nu se numeşte Românica. Să nu ştii pe nimeni acolo, să fi pregătit de toamnă şi tu să fi dat peste iarnă în toată regula şi să-ţi dai seama că în cazul unei probleme nu ai de fapt pe cine suna acolo. Bine, aveam la mine numărul de telefon de la Ambasada României la Sarajevo, dar la cum am aflat că răspund cei de la ambasade la solicitările românilor, opţiunea era pe ultimul loc. Singurele date de contact pe care le aveam erau de la organizatorii expoziţiei la care urma să particip, o adresă şi numele unei persoane pe care nu o mai văzusem niciodată.

Prima mea impresie la Sarajevo a fost că am ajuns în munţi. Lucru logic de altfel, pentru că dacă oraşul era la altitudinea Bărăganului, probabil că nu se organiza acolo Olimpiada de Iarnă din 1984. Am verificat ulterior la cel mai bun prieten al omului, Gugăl, şi am aflat că Sarajevo se situează la aceeaşi înălţime cu Braşovul, 5-600 de metri. Este foarte cool să ai capitala în munţi, dacă vrei să schiezi într-o zi, pleci mai devreme de la serviciu şi faci o tură pe pârtia olimpică. Situat într-o depresiune, înconjurat de munţi, Sarajevo te întâmpină cu un plăcut miros de lemn ars, ca iarna la noi în zonele cu case vechi, semn că oraşul este încălzit cu lemne, ca pe vremuri. Exact ca la munte la noi, totul aminteşte de iarnă: frig pătrunzător seara, ceaţă în fiecare dimineaţă şi zăpadă pe jos.

Vedere spre munţi, din zona semi-centrală a oraşului. Clădirile în Sarajevo sunt mai înalte, datorită riscului seismic scăzut (fotografie realizată din Hotelul Holiday Inn)

Stradă în trepte, spre zona înaltă a oraşului.

Se construieşte şi în Sarajevo, dar mai puţin ca în Bucureşti.

Dar să revenim la momentul aterizării în Bosnia Herţegovina.

Cum am devenit bosniac pentru sase zile (Bosnia Hertegovina – partea 1)

Am aflat aproape in ultima clipa de faptul ca trebuie sa plec in Bosnia-Hertegovina. Targul de calculatoare la care am fost trimis sa particip incepea marti si eu am fost anuntat ca voi merge abia joi dupa-masa, cu 5 zile inainte. Bineinteles ca nu puteam sa plec fix in ziua de inceput a targului, aveam nevoie de minim o zi inainte, ca sa pot sa pregatesc standul la expozitia INFO 2007. Pana la urma am gasit bilet de avion pe ruta Bucuresti – Sarajevo, dar la pret de bilet de America, 500 de euro dus-intors. Aveam de ales intre doua rute: una prin Budapesta si alta prin Viena. Poate sunteti curiosi de ce nu exista cursa directa pana in capitala Bosniei? Cu ocazia asta am aflat si eu raspunsul: Romania a avut astfel de curse cu toate capitalele din fosta Republica Iugoslavia, dar ca si celelalte firme le-a desfiintat in timpul razboiului. In timp ce restul operatorilor de transport aerian le-au reluat dupa razboi, Romania nu are in momentul acesta nicio cursa nici catre Belgrad, Ljubliana, Zagreb sau Sarajevo. Poate ca la noi nu se stie inca de terminarea razboiului… Aveam de ales daca sa fac escala in Viena sau la Budapesta. Am ales cea de-a doua varianta. Desi puteam sa stau cateva ore in capitala Austriei, m-am interesat si am aflat ca nu am timp sa vizitez nimic. Tramvaiul din aeroport si pana in centru face minim 50 de minute, asa ca pierdeam mai mult timp pe drum.

Acesta a fost primul meu drum in Bosnia. In afara de ce stie toata lumea: ca Sarajevo este capitala, ca Emir Kusturica si Goran Bregovic s-au nascut acolo, ca a gazduit Olimpiada de iarna din 1984 si ca a trecut printr-un razboi de cativa ani – altceva nu stiam.

Unde am disparut de pe blog

Absenta mea de pe blog, de pe brandidentity, are la baza motive bine intemeiate. Am fost plecat in doua delegatii si blocat cu alte activitati. Nejustificat este faptul ca am disparut fara sa anunt, fara sa las un mesaj. Povestea si pozele din delegatii vor veni in scurt timp, aveti mai jos o imagine in premiera dintr-unul din orasele unde am mers, sunt curios daca se prinde cineva unde este realizata imaginea.

Pledoarie blogurilor

Citeam intr-o carte a lui Ioan Chirila, ca prin anii 1950-60, ca sa te angajezi in media trebuia sa concurezi cu alte sute de candidati pe un post. Desi toata presa romana era controlata de comunisti si libertatea de expresie ingradita, la interviul pentru o pozitie de comentator sportiv la Radio Romania s-au prezentat peste 1000 de candidati. Dintre care a fost selectat doar unul si restul au plecat acasa! Si la ziare sau reviste, poveste maestrul Chirila, era aceeasi situatie: cand se anunta un post liber se inghesuiau foarte multi oameni. Fiind atat de putine media, un numar limitat de ziaristi profesa si multi oameni foarte talentati ramaneau pe dinafara, neavand nici o sansa de afirmare.

Incredibil cat de mult s-a schimbat situatia in zilele noastre, de multe ori fara ca noi sa realizam acest lucru! In afara ca sunt mult mai multe media, de toate felurile, acum au aparut si blogurile individuale. Cei valorosi, cu talent la scris sau poate la fotografie, care stiu sa povesteasca sau sa observe lucrurile, nu mai au probleme gen examen cu concurenta 1000 pe loc. Cu o conexiune la Internet s-a rezolvat problema, pentru ca in marea retea este loc pentru toti. Scrii si esti in contact direct cu cititorii: daca esti bun ai multi, daca nu, te asculta doar ratacitii. Practic nu exista nici o limita: poti sa inovezi, sa imbunatatesti ceva existent, chiar sa comentezi si meciuri live, daca te pricepi.

Traim vremuri favorabile, nu credeti?

Top 4 dislikes in Mamaia

1. Transportul
a. Bucuresti – Constanta si retur


Ati inteles din filmul de mai sus ce nebunie este in autocarul de la Constanta la Bucuresti. Ca sa se intoarca acasa, oamenii merg patru ore in picioare. Despre tren am mai discutat ca face peste cinci ore, plus intarzieri. Si autostrada A2 se blocheaza la ore de varf, iar la intoarcerea la Bucuresti am vazut doua accidente in decurs de 20 de kilometri pe celalalt drum, Constanta – Slobozia - Bucuresti.

b. Transportul local Constanta – Mamaia si retur
In traficul local, autoturismele merg bara la bara (in special in weekend). Microbuzele de pe linia Constanta – Mamaia sunt arhipline. Pentru soferi nu exista niciodata „prea multi pasageri”, ei opresc si mai iau alti oameni indiferent de cat de plina este masina. Acum cativa ani pe acolo trecea un tramvai, in care incapeau foarte multi calatori, si tot se facea inghesuiala. Tramvaiul nu mai exista, l-au desfiintat de tot, in locul lui aparand microbuze total neincapatoare.

Filmul, cartea si relatiile publice

Cine a citit bestsellerul international al lui Ian McEwan, Ispasire, aparut la editura Polirom, are acum ocazia sa vada si filmul, pentru ca romanul a fost ecranizat. Ba chiar va deschide Festivalul de Film de la Venetia 2007. Filmul ii are in distributie pe Keira Knightley, James McAvoy si Vanessa Redgrave si va rula in Romania incepind cu 19 octombrie 2007

Uite asa se impletesc si se sprijina unul pe altul filmul si cartea, intr-o actiune de marketing ce nu poate decat sa atraga.
Iar cine a nu a citit cartea avand eterna scuza “astept sa se faca filmul”, acum nu mai are nici un motiv sa nu urmareasca aceasta poveste superba. Nu ma puneti sa va povestesc despre ce e vorba, pentru ca stric tot farmecul ei.

Back in business

Gata vacanta, inapoi la munca.
Tesekkur ederim, Türkiye.

Cu trenul la mare, blocat in trafic

Temerarii care trec peste mizeria de pe litoral in cautarea distractiei adevarate, care accepta preturile incredibil de mari doar ca sa fie intre „ai lor”, care tolereaza si mitocaniile gazdelor lacome, gata sa-ti ia si ultimul leu daca mergi in plin sezon, care nu se mira de faptul ca la jumatatea lui iunie 50% din terase sunt inchise, primesc o ultima lovitura fatala de la Ministerul Transporturilor. De la an la, de parca distantele se dilata, timpul pe care il face trenul de la Bucuresti la mare creste, iar numarul curselor scade. In cazul in care nu e suficient de jalnic la noi pe litoral, mai vine si lovitura asta.

Din Gara de Nord (Bucuresti) si pana la Costinesti – spre exemplu – sunt doar doua trenuri. Care credeti ca este durata in care sunt parcursi cei 250 de kilometri (Bucuresti-Costinesti) de catre un tren rapid care costa 400 de mii la clasa a doua?

La curtea ţarilor bulgari: Veliko Tarnovo

Este situat la 200 de kilometri de Bucuresti, adaposteste ruinele unei vechi cetati medievale si e plin de turisti romani. Nu e vorba despre vreun oras din Romania, ci despre Veliko Tarnovo, fosta capitala a Bulgariei acum multe sute de ani. Pentru cei care locuiesc in partea de sud a Romaniei, orasul reprezinta o destinatie perfecta pentru o excursie de o zi, in care pot fi vizitate pe parcurs si alte locuri foarte interesante (in special din punct de vedere religios).